Ponta: Banii din dosarul Microsoft, din 2009, au fost dați pentru campania electorală a lui Băsescu

Ponta: Banii din dosarul Microsoft, din 2009, au fost dați pentru campania electorală a lui Băsescu
Publicat: 28/10/2014, 23:34

„Sper ca acești oameni să aibă curajul să spună adevărul: că toți banii aceia din 2009 au ajuns pentru campania electorală a lui Băsescu. Eu știu că cei mai mulți din acei bani – nu știu dacă și-a oprit cineva ceva, că nu cunosc aceste lucruri, e treaba justiției – au fost dați pentru campania electorală a lui Băsescu, prin Udrea. Dacă cei patru vor să stea să fie niște martiri și să stea în închisori, regret, că îi cunosc foarte bine și îmi pare rău de situația în care se află, dar sper să spună adevărul și atunci cei care au beneficiat de acei bani poate în sfârșit plătesc”, a spus Ponta la România TV.

Întrebat dacă adevărul pus pe hârtie îi va elibera pe acești oameni, Ponta a răspuns că da, spunând că „pionii” trebuie eliberați, iar „regele și regina” trebuie băgați în închisoare.

El a mai afirmat că este convins că procurorii vor stabili un adevăr care este deja cunoscut de multe persoane.

„Poate că totuși vom afla unde au ajuns în campania prezidențială, a cui, în 2009, banii de la Microsoft. S-ar putea să aflăm în 50 de zile, nu în 50 de ani. După 50 de zile s-ar putea să aflați și despre banii de la Omar Hayssam”, a adăugat Ponta, fără detalii.

Omul de afaceri Dorin Cocoș și primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, au fost reținuți pentru trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată și spălare de bani.

În același dosar a fost reținut și omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, și acesta urmând să fie dus la instanța supremă cu propunere de arestare preventivă, pentru trafic de influență și spălare de bani.

Anchetatorii descriu, în referatul prin care Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere instanței supreme arestarea preventivă a lui Cocoș, modul în care acesta a încercat să ascundă proveniența unor bani din cei primiți în schimbul traficului de influență privind licențele Microsoft.

Omul de afaceri ar fi cerut și primit, mai întâi, 9 milioane de euro, în baza unei înțelegeri prealabile cu primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, și ministrul Gabriel Sandu. Banii i-au fost dați lui Cocoș „pentru a-și exercita influența asupra lui Gabriel Sandu, precum și asupra altor persoane din Guvern și respectiv din cadrul Ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanțe, în scopul de a asigura firmelor susținute de (…) adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009”, se arată în referat.

„La baza plăților au stat contracte comerciale ce atestă operațiuni comerciale fictive și care au avut rolul de a disimula proveniența și circuitul sumelor de bani”, susțin anchetatorii.

În decembrie 2011, se mai arată în același document, Dorin Cocoș a primit alți 500.000 de euro. După aproape trei ani, mai precis în septembrie 2014, la scurtă vreme de la apariția în presă a primelor informații privind dosarul Microsoft, omul de afaceri ar fi încercat să ascundă proveniența reală a unei părți din acești bani, susțin anchetatorii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Zodii care își pierd partenerii la sfârșitul lui noiembrie. Nu are sens să se mai...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Codruța Sanfira, aniversare de vis la Abu Dhabi! Artista a împlinit 29 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?